Lacul Miresei din Câmpina, în topul celor mai sinistre ape din România. Legenda tributului uman uriaş cerut de adâncuri, confirmată inexplicabil de realitate
Lacul Miresei sau lacul Bisericii de la Câmpina este cunoscut ca o apă blestemată, o atracţie inexplicabilă pentru sinucigaşi şi un loc în care se petrec accidente mortale.
Lacul Miresei de la Câmpina, aflat în apropierea Bisericii Sfinţii Voievozi din oraş, este unul dintre cele mai frumoase locuri ale zonei. A fost amenajat în ultimii ani şi este o destinaţie plină de verdeaţă şi răcoare, extrem de căutată de câmpineni în special vara, dar şi o atracţie care inspiră teamă datorită poveştilor care s-au format în jurul lacului. Numeroasele accidente petrecute aici – sinucideri şi înecuri aparent fără explicaţie – au dat naştere sau au fost puse pe seama unor legende străvechi.
Una dintre ele vorbeşte despre existenţa, în jurul anului 1200, a unei mănăstiri de călugări în care au avut loc păcate grele, iar Dumnezeu i-a pedepsit pe bărbaţii care nu au respectat jurământul de credinţă. O furtună iscată din senin într-o noapte a distrus lăcaşul, împreună cu chiliile, iar toţi monahii şi-au găsit sfârşitul pe fundul lacului.
O a doua legendă povestită de localnici este a unei biserici care exista pe acest loc, în jurul Primului Război Mondial. În timpul unei slujbe, biserica s-a prăbuşit din senin peste toţi credincioşii aflaţi înăuntru, şi, pentru ca nici unul să nu-şi găsească scăpare, pentru că erau păcătoşi, o apă mare a acoperit biserica şi i-a înghiţit pe toţi. Se spune că, atunci, un preot, aflat şi el în biserică, a proferat un blestem asupra locului: aşa cum se îneacă şi el, să se înece şi alţii.
Tot de lac se leagă şi povestea unei tinere nefericite în dragoste, legendă care ar fi dat şi unul din numele apei. O fată pe care părinţii au forţat-o să se mărite, împotriva voinţei ei, cu un bărbat urât, bătrân, dar bogat, deşi ea iubea pe altcineva, s-a aruncat în apă în ziua nunţii, îmbrăcată în rochie de mireasă. Dimineaţa, pe luciul apei nu mai era decât voalul alb şi florile de lămâiţă. Mulţi dintre câmpinenii care locuiesc în apropierea lacului povestesc că, în nopţile cu lună plină, mireasa nefericită apare plutind pe lac.
Legendele despre biserica scufundată sau mireasa sinucigaşă sunt acceptate de unii dintre localnici, pe când scepticii spun că sunt poveşti scornite. Este cert, însă, că foarte multe persoane, în special bărbaţi tineri, şi-au găsit sfârşitul în lac. Unii pentru că s-au sinucis, atraşi irezistibil de apa tulbure şi adâncă, alţii pentru că s-au înecat la scăldat, în condiţii inexplicabile. Despre sinucigaşii bărbaţi se spune că vin ca hipnotizaţi pe cărarea care duce la lac. Sunt „aleşi“ de mireasă şi merg spre apă ca şi cum ar merge la întâlnirea cu o femeie, fără a putea fi opriţi. În toate cazurile, morţile au fost precedate de un vuiet al lacului, un freamăt bizar care se aude în fiecare an din adâncuri. Este semn că apele cer „suflet de om tânăr, în special de bărbat”, după cum se exprimă localnicii. Lacul este „hrănit“ cu pâine pentru a elibera trupurile.
Recent, un consilier local din Câmpina, Daniel Telegescu, a povestit pentru o televiziune locală câteva din întâmplările de la Lacul Miresei. În copilăria sa, bunicii avertizau copiii să nu meargă la scăldat câteva zile după ce apa îşi cerea tributul, adică după ce lacul „urlase“. De fiecare dată, fenomenul era urmat de un înec al vreunui băiat sau bărbat. O bătrână care locuia în apropiere cocea o pită de casă, în care înfigea o lumânare. Când „dădea de mâncare“ lacului, pâinea respectivă se oprea într-un loc sau altul, în care erau găsite ulterior trupurile celor înecaţi, deşi aceştia fuseseră căutaţi în zadar de localnici curajoşi care se scufundau în lac. În acest mod, cu pâinea în care se afla o lumânare, cu câţiva ani în urmă, au fost găsiţi şi doi îndrăgostiţi care au ales să se sinucidă decât să fie despărţiţi. Lacul a fost amenajat în ultimii ani şi a devenit o atracţie pentru localnici. La rândul său, pe când era copil, Daniel Telegescu a fost salvat de la înec de o persoană care l-a observat la timp. Se întâmpla la o zi după ce bunica sa îl avertizase că lacul „a cerut viaţă de om“. Din nefericire, la numai o jumătate de oră după ce el a fost salvat, un alt băiat s-a înecat în Lacul Miresei.
Unii locuitori sceptici spun că apa are o adâncime de sase metri şi nu putea să se scufunde aici o mănăstire, pe când alţii ar putea jura că apa are până la 70-80 de metri. Cert este că lacul îşi ia în fiecare an tributul. Şi numai bărbaţi. Se mai spune că în zilele însorite poţi zări în apă turla fostei biserici. Ca suprafata lacul are aproximativ 300 de metri lungime şi o lăţime de 70 de metri. În schimb, pe fundul apei sunt curenţi, plante şi mult mâl, care pot provoca accidente mortale.
Poveştile care au circulat ani de zile despre lacurile malefice din Prahova, blesteme de veacuri, iubiri tragice şi munţi plini de energii vindecătoare s-au transformat în timp în legende. Localnicii le povestesc şoptit, cu teama de a nu “trezi” entităţile malefice care îşi cer anual tributul.
La graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău există un alt loc înconjurat de mister şi superstiţii: lacul de la Ciotul Paltinului. Se spune că, în mijlocul apei, bărcile sunt prinse de un vârtej de neoprit, care le trage în adâncuri. Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum greu, iar aceştia spuneau cu necaz: „Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!”. Într-o noapte, în timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un kilometru şi de atunci a pornit blestemul. De atunci, cei care se avântă pe lac sfârşesc sub undele lui, luaţi de însuşi diavol, care sălăsuieşte sub ape. Alţii spun că sub unde s-ar afla o trecere către lumea de dincolo, o poartă către Iad. Mai ales că, nu departe de lac, există un loc numit “Gaura zmeului” unde, spun sătenii din zonă, pe vremuri veneau zmeii de foc să se adape.
Grota Miresei, o legendă cât un veac
La nici 30 km de Valea Doftanei si afla si localitatea Slanic Prahova. Cea mai frumoasă poveste a zonei Slănicului este cea a Grotei Miresei. Cândva, pe la 1920, spun localnicii, la patru zile după nuntă, o localnică s-a sinucis, aruncându-se din vârful muntelui de sare. Chiar dacă s-a surpat din cauza ploilor care au săpat în sare, zona grotei a rămas un obiectiv de neratat într-o vizită la Slănic, zona in care se poate ajunge usor din Doftana pe drumuri pitoresti prin sate uitate de timp.
